Sunt protejat mereu
joi, 23 iunie 2011
Metatron- despre Schimbariile Prezentului
Lordul Metatron
Eu sunt Metatron. Am fost rugat sa va servesc prin a va dicta informatii care va vor asista în tranzitia ce are loc acum la toata viata de pe planeta în timpul ascensiunii.
Atât planeta cât si speciile de viata din cadrul ei, sunt în proces de ascensiune. Prin ascensiune, toate formele de viata din prima si a doua dimensiune vor urca spre forme de viata ale dimensiunii a treia.
Oamenii, sau formele de viata ale dimensiunii a treia, vor absolvi fie catre lumile celei de-a patra dimensiuni, fie Unitatii celei de-a cincea dimensiunii în functie de intentia si nivelul lor de evolutie.
Ascensiunea are loc acum progresiv pas cu pas si va continua într-un fel sau altul, pentru ca este vointa tuturor. În mod normal, planetele si speciile de viata întrupate pe planeta sunt înaltate prin dezastre cataclismice, acompaniate de intrarea într-un ciclu de moarte-înviere.
Asa cum a fost demonstrat si de catre Hristos, în acest ciclu dezastrele creeaza decese planetare. Deoarece aceasta este calea prin care ascensiunea apare de obicei, este cunoscut si înteles foarte bine acest lucru la nivelul Mintii Universale.
De aceea, înca din antichitate, au existat profetii de teribile distrugeri ce aveau sa apara la sfârsitul vremurilor.
Ciclul Învierii (Dispensa Învierii) Este defapt Ascensiunea prin care va începe o noua viata la un alt nivel de constiinta într-o dimensiune superioara. Asta nu înseamna prin reîncarnare, deoarece aceasta poarta cu ea conceptul de Karma, si înainte de a putea ascensiunea deveni o probabilitate, toata Karma trebuie sa fie curatata.
Ascensiunea este de asemenea si fizica, aceasta nu se reduce doar la existenta ca spirit în lumile celeste.
Ca proces, se schimba corpul fizic în timp ce corpul si spiritul fuzioneaza într-o singura fiinta. Aceasta fiinta este o fiinta perfecta de lumina într-un corp fizic de lumina. Aceasta evolutie a ascensiunii a început de fapt cu mii de ani în urma, odata cu Exodul israelitilor din Egipt.
Povestea lui Moise care a condus poporul în afara robiei este o metafora pentru evolutia ascensiunii. Întruparea lui Iisus a fost un punct de cotitura în acest proces, deoarece ca avatar, Iisus a fost capabil de a lua 'pacatele' sau Karma de la toti oamenii si a transmutat acea energie în lumina.
O ascensiune blânda a devenit posibila din cauza mântuirii sale. Aceasta ascensiune, evolueaza printr-o serie de pasi, pâna când statutul de fiinta de lumina devine posibil. Mântuirea lui Hristos a marcat începutul primului pas în evolutia Corpului de Lumina.
Acest prim pas a luat aproape doua mii de ani pentru a se finaliza.
Corpul de Lumina a fost introdus ca un experiment în 1988, cu numai sapte luni de la Convergenta Armonica.
Este un experiment, deoarece o ascensiune nu a fost niciodata încercata în acest fel. Atât cresterea gradata a luminii din cadrul organismelor fizice, a tuturor formelor de viata si a planetei cât si cresterea nivelului de vibratie, nu au mai fost încercate înainte în NICIUN univers în procesul de ascensiune. Exista teorii în Mintea Universala cu privire la modul în care procesul va functiona, dar rezultatele au fost diferite de cele anticipate.
În aceste cazuri, revizuirile sunt facute. Informatii fundamentale pe care vi le voi da mai târziu însa, acum trebuie sa va explic evolutia Corpului de Lumina. Trebuie sa întelegeti acest proces mai întâi la un nivel personal.
Acest nivel personal este modul în care Corpul de Lumina va va afecta fizic, emotional si mental. Apoi va voi da informatii cu privire la modul în care Corpul de Lumina va afecta planeta si structurile societatii voastre.
Consider ca cel mai important si incitant aspect al Corpului de Lumina este ca acest experiment transforma învelisul vostru fizic într-un vehicul adecvat pentru a fuziona complet cu Sinele vostru Superior, acest lucru se întâmpla concomitent cu procesul fizic.
Aceasta fuziune este creata de o serie de descinderi ale spiritului, care sunt programate de cantitatea de lumina pe care o detineti în celule.
Cantitatea de lumina detinuta de celulele fizice este codificata la nivelul Corpului de Lumina, si cu cât e mai ridicat nivelul cu atât mai putin dens este corpul.
Cu cât tineti mai multa lumina în corpul vostru fizic, cu atât mai mult puteti contine nivelul spiritului în interiorul corpului.
Spre sfârsitul procesului Corpului de Lumina si procedând cu trecerea în ascensiune, veti fuziona complet cu Sinele vostru Superior. Descinderea spiritului este unul din mecanismele folosite pentru a aduce sau activa darurile spirituale ale maestrilor înaltati.
Corpul de Lumina are douasprezece nivele sau trepte, pe masura ce fiecare pas este finalizat, schimbarile fizice ce au avut loc trebuie sa fie integrate în toate domeniile vietii si spiritului.
Corpul de Lumina este conceput pentru a aduce la suprafata toate problemele umane pe masura ce progresati si fiecare nivel superior aduce un strat si mai profund al problemelor decât stratul precedent...
Acest lucru e pentru a va ajuta în a deveni clari mental, emotional, fizic si spiritual. Pe masura ce acestea apar, puteti permite Mântuirii lui Hristos sa le transmute pentru voi.
Exista un spatiu gol, la sfârsitul fiecarui nivel al Corpului de Lumina pe care îl numim moartea ego-ului, si se poate manifesta ca depresie sau un sentiment de neant. Acest gol este pentru a fi folosit ca un popas înainte de a continua calatoria.
Acest gol este un loc energetic unde nu exista nimic fiind capabili a construi o noua imagine despre voi însiva si viata voastra înainte de a trece la pasul urmator.
Golul este o camera de integrare, sau as putea mai bine sa-l descriu ca un cocon, unde va puteti odihni si forma fluturelui frumos care sunteti, înainte de a va muta la urmatorul nivel.
Primele sase etape ale Corpului de Lumina, au fost structurate pentru schimbarea treptata la toate nivelurile cu treziri spirituale regulate, intercalate cu schimbarile fizice, mentale si emotionale. De la nivelul al 7-lea pâna la nivelul al 10-lea al Corpului de Lumina, progresul se schimba fiind axat pe o singura zona din experienta voastra la un moment dat.
De exemplu, la nivelul al 7-lea cei mai multi dintre voi ati experimentat prima voastra descindere a spiritului si odata cu ea o notabila trezire spirituala.
Este posibil sa fi manifestat odata cu trezirea, clarviziunea, clarauditia sau o constientizare kinestezica de energie. Vorbesc despre acest nivel din timpul trecut, deoarece în prezent, planeta se schimba catre începutul nivelului 9.
Este o experienta foarte dureroasa sa fiti la o rata de vibratie mai joasa decât cea a planetei în care existati, aici fiind cazul celor care sunt mai jos de al optulea nivel.
Deoarece cititi acest articol, sunt sigur ca sunteti undeva între vidul nivelului al 8-lea si al 11-lea de evolutie al Corpului de Lumina.
Nu ati fi avut un interes orientat catre literatura de specialitate spirituala daca ati fi fost în nivelurile inferioare.
Al optulea nivel al Corpului de Lumina creeaza modificari în organism în moduri extreme...
Simptomele fizice similare cu sindroamele virale sunt foarte frecvente. În timpul acestui nivel, este posibil sa fi observat ca prindeti câte o raceala o data pe luna.
Alte simptome sunt durerile de cap (în spatele ochilor), asa cum caile de lumina ale nervului optic sunt aprinse si glanda pineala devine activa.
Este posibil sa aveti si dureri de urechi, schimbari ale presiunii aerului, senzatii de mâncarime în interiorul urechilor, deoarece structurile auzului sunt refacute pentru a decoda transmisiile de lumina, precum si transpiratie excesiva sau diaree în timp ce lasati în urma densitatea din celulele corpului vostru.
O perspectiva asupra acestor schimbari este ca mai adaugati o a treia componenta fizica ADN-ului vostru. Pentru unii, organismul poate rezista în fata caderii densitatii din cauza descinderilor spiritului. Un simptom al acestei rezistente este cresterea în greutate.
Corpurile umane au tendinta de a deveni mai mari încercând sa faca fata descinderilor, pentru a contine si a aduce în ele o cât mai mare masa spirituala. Singura modalitate eficace de a opri cresterea în greutate, este exercitiul fizic.
Adica exercitii foarte grele cum ar fi ridicarea de greutati, mersul pe bicicleta, alergatul sau înotul. Exercitiul trebuie sa fie suficient pentru a începe cresterea masei musculare.
Crearea masei musculare va va proteja sistemul nervos, deoarece energiile ce vin cu fiecare descindere sunt mult mai puternice decât cele cu care e obisnuit sistemul vostru nervos.
Tesutul adipos nu poate proteja sistemul nervos, asa cum o face masa musculara prin acceptarea surplusului care se revarsa din sistemul nervos. Tesutul adipos s-ar 'praji' din pricina revarsarii acestor energii, iar rezultatul este deteriorarea receptorilor insulinei din celule.
Acest lucru da peste cap echilibrul metabolismului, iar rezultatul este cresterea în greutate. Masa musculara creata prin exercitiu va lua din supraîncarcarea sistemului nervos, si va convinge constiinta corpului, ca este 'destul de mare', pentru a tine spiritul.
Veti începe sa observati culori intermitente pe ecranul interior, ecuatii geometrice ce se deplaseazeaza prin mintea voastra, sau sa auziti un zumzet. Acesta este începutul instalatiei de ‘traducere’ care va va permite sa transformati codul de lumina în întelegere cognitiva si empirica.
Grilele din jurul planetei transmit în mod constant mesaje formelor de viata întrupate pe aceasta planeta. Aceste mesaje vin într-o forma numita 'pachete de lumina' si sunt codificate.
Eu îi spun 'codul de lumina'. Aceste informatii trebuie sa fie 'decodificate' sau convertite în gând constient, astfel încât sa-l puteti întelege si sa-l folositi în viata voastra. Aceste mesaje sunt concepute pentru a va oferi instruire si a va explica ce se întâmpla la nivel energetic în dimensiunile frecventelor mai înalte.
Daca sunteti mai senzitivi si auziti un zumzet, un sunet ascutit sau un bâzâit, va rugam sa le faceti cunoscut acest lucru ghizilor vostri. Ei încearca sa va ajute pentru a obtine codul de transmisie a luminii, si nu îl vor putea verifica daca îl auziti, decât daca raspundeti.
Ghizii vostri vor încerca sa va asiste prin rotirea volumului si frecventei codului sonor de lumina pâna când vor primi un raspuns de la voi. Codul de lumina însotit de un zumzet, poate deveni foarte enervant si chiar inconfortabil fizic.
Daca va confruntati cu acest simptom, 'cereti' ghizilor vostri sa reduca volumul si sa calibreze frecventa astfel încât sa nu mai fie iritant sau debilitant pentru voi.
Modificarile din cel de-al 8-lea nivel pot dura si pâna la doi ani pentru un om. Pentru Planeta au durat 3 ani.
În al 9-lea nivel vorbim deja de integrarea schimbarilor spirituale din al 7-lea nivel si de schimbarile fizice din cel de-al 8-lea nivel în viata voastra fizica. În al 9-lea nivel, relatiile vor fi preocuparea voastra, deoarece prin relatii va veti testa pe voi însiva si schimbarile care s-au produs în voi.
Veti gasi ca orice relatie bazata pe control sau manipulare devine de nesuportat, si multe relatii se vor sfârsi în timpul acestei faze. Veti realiza de asemenea, ca munca voastra în lume se schimba pe masura ce integrati noua voastra identitate.
Golul din cel de-al 9-lea nivel al Corpului de Lumina poate fi foarte dureros, deoarece dupa o atât de multa concentrare pe relatii, acest gol va impune sa fiti în cele din urma singuri cu voi însiva.
La urma urmei, relatia pe care o aveti cu voi însiva este cea mai importanta relatie, nu-i asa ? Nivelul al 9-lea se încheie (si uneori începe) cu descinderi destul de masive, oferindu-va înca o relatie spre a o integra, ca parte a procesului vostru.
La începutul nivelului al 10-lea se simte o noua viata si va puteti simti blajin, ca un nou-nascut. Nivelul al 10-lea este începutul trezirii spirituale care va conduce la propria maiestrie a abilitatilor ce marcheaza adeptii si maestrii spirituali.
Aceste abilitati, sau daruri ale Spiritului, vor deveni mai puternice pe masura ce deveniti cât mai puri energetic. În nivelul al 10-lea va veti concentra pe manifestarea acestor daruri spirituale, si apoi pe integrarea pe deplin a acestor daruri astfel încât sa fie utilizabile în viata fizica, de zi cu zi.
Primul si cel mai mare dar spiritual se va manifesta în nivelul al 10-lea, în timp ce celelalte daruri spirituale se vor activa gradual, mai târziu.
Vi se va cere sa traiti prin darurile spirituale. Daca sunteti clarvazator, de exemplu, trebuie sa luati decizii cu ceea ce percepeti prin clarviziune - nu cu ceea ce percepeti fizic. Clarviziunea voastra va înlocui literalmente vederea fizica în nivelul al 10-lea.
Este posibil sa observati într-o zi ca veti vedea foarte clar trei borduri si trei trotuare.
A decide unde sa va plasati piciorul poate fi foarte confuz. Voi veti vedea bordura fizica si trotuarul, bordura eterica si trotuarul, si bordura si trotuarul din cea de-a patra dimensiune.
Daca va bazati complet pe clarviziunea voastra si nu pe simtul fizic de vedere, veti sti unde sa pasiti. Daca utilizati sim?ul fizic de vedere s-ar putea sa calatoriti de câteva ori în locurile publice.
În cele din urma veti învata cum sa procesati acest tip de viziune. Procesul de a deveni clar este unul de eliberare a energiei stocate din corpul emotional si corpul mental, si relocarii acelei energii în corpul spiritual unde va deveni mai usor de utilizat, si prin care minunile sunt create....
Singura diferenta între un Avatar si un om obisnuit este data de localizarea energiei retinuta în corpurile energetice. Un om obisnuit are energia “blocata” în emotii si amintiri stocate în corpul emotional si în gandurile ,credintele si dogmele stocate în corpul mental.
Omul obisnuit are un corp spiritual plat deoarece din cauza cerintelor gândurilor si emotiilor nu mai ramane energie disponibila. Un Avatar are corpurile emotional si mental purificate. Energia pastrata în corpurile subtile ale unui Avatar, este stocata în corpul spiritual.
La un Maestru, energia asociata emotiilor curge din corpul spiritual în corpul emotional si este eliberata corpului spiritual cand stimulul (emotional) a încetat. Energia asociata gandurilor curge din corpul spiritual în corpul mental fiind mai apoi eliberata corpului spiritual cand gandul este complet. Aceasta îi lasa Avatarului energie disponibila spre a fi folosita dupa dorinta.
Ea ramane disponibila deoarece nu este consumata prin ganduri, credinte, emotii si amintiri.Aceasta este structura energetica pe care trebuie sa o creati fiecare în corpurile voastre energetice, în timpul celui de-al 10-lea si al 11-lea nivel al Corpului de Lumina. Acest lucru va va permite fiecaruia dintre voi sa realizati miracole prin manifestarea gandului în realitatea fizica.
Evolutia este foarte naturala de la nivelul al 10-lea la nivelul al 11-lea , de multe ori tranzitia este realizata cu atata usurinta încat trecerea este aproape neobservata. Abilitatile spirituale continua sa creasca iar corpul fizic incepe sa se schimbe în înfatisare.
El începe sa devina mai luminos, mai radiant si mai frumos. S-ar putea ca prietenii si cunostintele voastre sa remarce ca aratati mai tineri sau ca v-ati schimbat într-un anume fel.
Cel de-al 11-lea nivel al Corpului de Lumina aduce cu sine nivele mai profunde de procesare a problemelor emotionale. La acest nivel trebuie sa rezolvati toate credintele si formele gand pe care le-ati mai putea avea legate de moarte si pierderi.
La acest nivel s-ar putea sa creati cele mai adanci temeri si deziluzii în viata voastra fizica, astfel încât prin experimentarea lor sa le eliminati complet. Energia înmagazinata, ce a fost retinuta în corpul emotional sau mental dupa ce a fost completat al 10-lea nivel, trebuie pusa la dispozitia corpului spiritual în al 11 lea nivel.
Daca nu va confruntati cu aceste probleme în timpul celui de-al 10-lea nivel, le veti manifesta în viata voastra cand veti fi la al 11-lea. Dar cu adevarat nu aveti de ce sa va fie frica cand veti fi la al 11-lea nivel decat de frica însasi.
La al 12-lea nivel al Corpului de Lumina este Ascensiunea. Ea este marcata de miscarea Merkaba în centrul inimii corpului vostru. Merkaba poate fi descrisa cel mai usor ca o minge de lumina aurie. Ea constituie Vehicolul Ascensiunii voastre si totodata o initiere semnificativa atunci când are loc.
Acel eveniment marcheaza începutul Ascensiunii voastre personale în Lumea celei dea cincea dimensiuni a Unitatii. Ascensiunea poate avea loc la un nivel individual, în cadrul unui grup sau ca parte a experientei colective.
Va veti înalta atunci când veti fi pregatiti, fie ca o veti face singuri , ca parte a unui grup sau ca parte a ‘Transformarilor Planetare’ ce vor veni. Nu este o perioada anume în care trebuie sa o faceti. La nivel individual ascensiunea are loc zilnic.
Energia a fost disponibila înca de la Convergenta Armonica pentru a face tranzitia la o constiinta cinci dimensionala în timp ce sunteti în corpul fizic. Sunt multe fiinte care s-au întrupat acum voluntar pentru a servi si testa experimentul Corpului de Lumina.
Ele vor fii primele care se vor deplasa în Ascensiune. Pentru restul , programul Corpului de Lumina va continua pana cand vor fi pregatiti sa faca tranzitia.
Ascesiunea e foarte simpla. Este o schimbare ce apare într-o clipa , si veti fi înca aici. Soarele va continua sa straluceasca si stelele sa licareasca. Diferenta este în bucurie, în abilitatea voastra de a o trai si a o simti.
Cel mai simplu mod de a verifica daca Ascensiunea a avut într-adevar loc în viata unei persoane, este de a observa calitatea bucuriei din viata ei. Inaltarea începe când o persoana începe sa traiasca viata prin crearea fanteziilor ei în realitate.
Eu ,Metatron pot defini BUCURIA ca: Niravana, Incantare, sau Extaz. Este vorba defapt de starea de “Unitate cu Dumnezeu”, poate fi de asemeni numita ca fiind Centrul sau de a fi în centrul vostru.
Acea claritate o puteti atinge în meditatie ,cand energia curge si simtiti acea Unitate Cosmica deplina cu toti. Orice va provoaca placere sau sentimente de înaltare indiferent ca o numiti bucurie, sau altfel este o cale catre aceasta stare.
Daca faceti parte dintr-un grup, veti experimenta o serie de modificari rapide în procesul vostru. Daca unul din membrii grupului observa întruparea Corpului de Lumina Merkaba, înseamna ca l-ati primit deja cu totii si în curând veti deveni constienti de el.
Se poate ca membrii grupului sa nu fi observat acest lucru la început dar în momentul în care unul din membrii a fost pregatit pentru asta, va beneficia întregul grup. Un grup care lucreaza pentru Ascensiune are foarte mari avantaje ,deoarece constiinta dimensiunii a cincea este o constiinta a “Unitatii”, cu alte cuvinte grupul este Unul.
Lucrand cu un grup se creeaza o cantitate enorma de energie sinergica, în care fiecare dintre voi sunteti mult mai puternici decat daca ati fi fost singuri.
De asemenea, fiecare membru are sansa de a învata sa se inteleaga atat ca individ cat si ca unitate în cadrul grupului. Aceasta este o schimbare esentiala în a cea de-a cincea constiinta dimensionala ce toata lumea trebuie sa o faca.
Indivizii si grupurile dedicate Ascensiunii, ar trebui sa se concentreze mai intai la cum sa recreeze viata lor ca o capodopera de bucurie. Facand acest lucru vor trai din bucurie, si mai tarziu, vor deveni Bucurie.
In timp ce fiecare dintre voi faceti asta, veti începe sa-i transformati pe cei ce vin în contact cu voi în viata voastra de zi cu zi raspandind energia bucuriei si trezindu-i la aceasta frecventa. Ascensiunea Colectiva se va ivi atunci când majoritatea oamenilor înaltati de pe planeta exista în aceasta stare de bucurie, si nu înainte.
Motivul acestui fapt, este ca aceasta experienta planetara este una a liberului arbitru. În acest Univers multi-dimensional liberul arbitru e Lege Divina....
Când marea majoriate dintre voi,veti trai in bucurie, experienta planetara se va transforma într-o lume a iubirii si unitatii. Când cei mai multi dintre voi veti renunta la jocul polaritatii deoarece ati învatat tot ce s-a putut învata, si când din propria alegere va veti muta în bucurie si unitate, ascensiunea colectiva va avea loc.
Dar pâna când vor veni acele vremuri si cu siguranta vor veni, programul Corpului de Lumina continua. Ascensiunea va dura atât cat e necesar, iar umanitatea ca grup colectiv, va decide în cele din urma când va avea loc acest eveniment.
Libera vointa nu poate fi încalcata, nici macar pentru cele mai înalte scopuri si cu atât mai putin pentru a crea ascensiunea
Ceea ce vreau sa punctez acum cu aceasta informatie este ca cea mai buna cale de a servi pe Dumnezeu, umanitatea , planeta si pe voi însiva , este de a face din vietile voastre adevarate capodopere ale bucuriei. Fiti nemilosi când va evaluati viata si îndepartati tot ceea ce nu va aduce bucurie.
Lasati în urma emotiile si vechile probleme , deoarece va consuma energia cu care ati putea simti în schimb bucuria. Daca va veti concentra atentia învatând sa traiti în bucurie ca propria cale de initiere, veti deveni adeptul si maestrul spiritual care doriti sa fiti.
Ii veti asista prin prezenta voastra pe cei ce-i întalniti si veti ancora deasemeni si energiile bucuriei pe planeta pentru a o asista în nasterea unui nou nivel de manifestare pentru toti. Aceasta stare extatica de uniune cu Dumnezeu face parte din potentialul care e disponibil pentru toata lumea.
Calea bucuriei face ascensiunea atat de simpla, pentru ca tot ce este necesar este ca fiecare individ sa-si asume întreaga responsabilitate a vietii sale. Traiti-va viata ca o capodopera a BUCURIEI.
Schimbarile planetare ce au fost profetite si pe care le traiti acum sunt înfricosatoare pentru multi. Dar nu aveti de ce sa va fie frica decat de frica însasi, asa ca am sa va aduc acum informatii legate de modul în care Corpul de Lumina a schimbat viitorul probabil al planetei.
Am descris procesul pentru voi ,asa cum va afecteaza sinele fizic si viata personala. Voi explica acum cum afecteaza Corpul de Lumina planeta, întrucat ea este fizica si constituie întreaga baza de sustinere a vietii fizice.
Asa cum deveniti o fiinta de lumina si planeta se schimba. Planeta devine o sfera cristalina de lumina. Cand a început experimentul Corpului de Lumina în 1988, planeta a facut tranzitia în al 3-lea nivel al Corpului de Lumina.
Ea a trecut apoi cu fiecare an în nivele mai înalte, în al 4-lea în 1989, în al 5-lea în 1990, si în al 6-lea în 1991. Planeta a intrat în al 7-lea nivel în 11 ianuarie 1992 cu portalul din 11:11 si a ramas acolo pana la deschiderea urmatorului portal din 05/05/92.
Acest portal a initiat începutul al 8-lea nivel al Corpului de Lumina în procesul planetar si odata cu el au devenit tot mai probabile si schimbarile planetare. Tranzitiile planetare au fost mereu înlesnite de o serie de tehnologi pe care eu le numesc ‘portaluri’.
Portalurile sunt canale energetice deschise între universurile dimensionale mai înalte si acest univers. Aceste canale aduc energiile necesare pentru a modela constiinta de masa, a schimba vibratiile planetare si frecventele dimensionale.
Aceste portaluri necesita asistenta fratilor din spatiu si a multor fiinte din dimensiunile frecventelor înalte, pentru a rafina energiile în scopuri specifice. Scopul unui portal cat si sincronizarea lui tine de domeniul Consiliilor Inalte, Comitetului Karmic, si a Maestrilor Inaltati a Marii Fratii Albe.
Aceste consilii supravegheaza evolutia si ajuta atunci cand este necesar. Scopul portalului din 05/05/92 a fost de a împiedica probabilitatea unui dezastru cataclismic, care ar fi avut loc din cauza faptului ca planeta începea sa piarda în densitate.
Cel mai mare dezastru probabil ar fi o schimbare de poli. Poarta de acces din 05/05/92 a marcat trecerea între înspiratia si expiratia lui Dumnezeu. Trecerea între un univers în expansiune si unul în contractare.
Acest portal 05/05/92, a semnalat perioada de timp între cele doua directii. De data aceasta continua pâna în anul 2012, când înspiratia Domnului Brahma începe.
Acest Univers fizic s-a expandat, fragmentându-se afara, în individuatie. Când începe contractia (inspiratia Domnului Brahma) are loc absorbtia fragmentelor în Unime.
Schimbarea Grilei din emisfera estica la cea vestica (Muntele Shasta) a fost proiectata pentru a ajuta în acest moment de tranzitie pe cei care sunt cunoscuti ca Lucratori în Lumina , întrucat schimbarea Grilelor a permis frecventelor planetare sa treaca în sus, în ceea ce va este cunoscut ca frecventa cea mai joasa a dimensiunii a patra.
Acest lucru a adus vibratiile planetare în ‘lumile astrale’. Aceste lumi sunt înca lumi de polaritate si iluzie, dar sunt mai putin fizice.
Acest lucru creaza posibiltatea ca fiecare dintre voi sa începeti sa deschideti potentialele bucuriei pentru voi însiva si facand asta dezastrele vor deveni mai putin probabile.
Cei care sunt constienti si învata sa foloseasca puterea spirituala pentru a crea în planul fizic pot folosi energiile din noua aliniere a grilei pentru a crea versiunea lor proprie a 'Raiului pe Pamânt'.
Multi dintre voi solicita aceasta asistenta, pentru ca multi Lucratori în Lumina au vrut sa fie capabili sa precipite gândul în materie.
Cel mai bun mod de a va elibera de tiparele dusmaniei este acela de a va muta intr-un spatiu in care sa credeti ca nu exista dusmani. Mutati-va intr-un spatiu unde nu se pune problema unei nevoi de a va proteja drepturile.
Desi aveti dreptul absolut de a poseda si a purta arme, de unde ar proveni necesitatea de a le folosi? Aceasta este o lume a pacii!
Acesta este unul dintre lucrurile care se vor schimba drastic, ca urmare a Revolutiei Silenioase. Cu transformarea energiei, iluzia de a avea dusmani va deveni din ce mai in ce mai putin reala pana cand va inceta in cele din urma sa mai existe.
Deveniti mai clari in interiorul vostru la modul in care interpretati aceste evenimente violente, si ce va oglindesc acestea. Deveniti clari in interiorul vostru de modul in care percepeti necesitatea de a avea arme, si care sunt valorile voastre.
Lucrati fiecare la aceasta problema la nivel personal in viata voastra, pana cand veti crea o perceptie a unui spatiu de siguranta,a unei lumi stabile.
Ajutatii pe ceilalti de langa voi,care au temeri legate de chestiunile politice,prin abilitatea voastra de a aduce aceasta energie.(a sigurantei).
Facilitatii in eforturile lor de a procesa convingerile personale, pana cand acestia vor ajunge in punctul in care se vor simti in siguranta, fara teama, avand atitudinea ca acesta e un timp de pace pe care merita sa-l intampinam...
Daca puteti face aceste lucruri, veti fi de mare serviciu Luminii, pentru sprijinul acordat in Transformarea Constiintei de masa cu privire la aceste aspecte. Este interesant faptul ca, la nivel macro, oamenii sunt dispusi sa lase departe armele nucleare.
Distrugandu-le, demontandu-le, facand utilizarea lor ilegala. Dar la un nivel personal,se agata atat de strans de propriile lor arme de foc.
Legea divina este - precum in Interior, astfel si în Exterior. Ea trebuie sa aiba loc mai intai la un nivel personal, apoi se va manifesta si pe plan international. Daca doriti cu adevarat sa interziceti armele nucleare, incepeti cu propriile voastre vieti.
In mod normal, inainte ca energia sa se alinieze intr-o maniera echilibrata, pendulului se va balansa dintr-o parte intr-alta. Speranta e ca aceasta problema este doar o leganare de pendul inainte ca atitudinile sa se echilibreze.
Miscarile politice pe care le vedeti sunt destinate a crea reforme in Sistemul de Protectie sociala. Aceste schimbari sunt rezultatul portalului deschis pe 06/06/94. Acest portal a fost unul de imputernicire de sine.
Dar, impreuna cu Imputernicirea de sine vine si cerinta de a avea incredere in sine. Acest portal a adus un model nou de imputernicire de sine- Feminin. Fiecare doamna poarta in constiinta ei arhetipul Zeitei Athena.
Un model al activarii acestui arhetip, al Femeii Imputernicite, a fost teleportat prin acest portal de acces din nava Athena. Acest lucru a pus la dispozitie solutia pentru a inlatura problemele sociale din tarile occidentale, astfel cum ar putea planeta si speciile sa se Inalte, daca mai mult de jumatate din populatie este intr-o pozitie mai putin decat pregatita?
Multe femei sunt tratate cu mai putin decat li se cuvine, avand mai putine oportunitati de educatie, castigand mai putin, limitate la bunastare, desemnate la circumstantele saraciei si oportunitati inegale.
Pentru a schimba acest lucru, femeile trebuie sa-si asume puterea lor. Energia ce sprijina femininul este disponibila, si a fost asa inca de la trezirea fortelor naturii,odata cu portalul de acces din 12/21/91.
Cei dintre voi care sunteti constienti si imputerniciti, trebuie sa va concentrati atentia pe a umple golul cu bucurie, schimband conditia vietii voastre rapid si usor. Pe masura ce faceti acest lucru, trecerea de la vechile conditii la cele noi vor fi traversate de majoritatea cu usurinta...
Cei dintre voi care lucrati intens la propria voastra ascensiune, purtati o povara mare. Acea sarcina va este data de fapt pentru a trai viata impecabil. Nu puteti crea ceva la nivelul macro (colectiv), fara sa creati mai intai la nivel micro (personal).
Precum este Sus asa este si Jos. Aceasta este Legea Divina. Trebuie mai intai sa creati in interiorul vietii voastre ceea ce doriti in tara si in structura societatii voastre.
Sunt multi dintre voi intrupati cu aceasta Misiune Divina, de a aduce aceasta lege cat mai aproape de Legea Divina.
Sunteti aici pentru a schimba intregul colectiv, in ceea ce priveste problemele de politica, economie, guvern, si lege. Trebuie in primul rand sa utilizati si sa traiti in viata voastra dupa principiile Legii Divine, inainte de a le putea aduce in nivelul constiintei de masa.
Creati o viata fara a fi nevoie de aparare sau violenta, fara a fi nevoie de polaritati politice, de programe de ajutor social si fara a fi nevoie de tratamentul unor boli.
Creati in vietile voastre o lume de pace, bucurie, de securitate, si egalitate. Lumea exterioara va urma exemplul vostru.
Aceasta lume in care va aflati acum este lumea celei de-a patra dimensiuni - o lume astrala. Aceasta este inca o lume de polaritate, dar exista o diferenta. Aceasta polaritate este doar o iluzie!
Exista povesti despre fiecare cale de initiere despre ‘Gardianul pragului’, de cele mai multe ori insa Gardianul este un monstru teribil. Atunci cand un initiat a invatat suficient sa calatoreasca in lumile astrale, primul lucru pe care il va intalni este Gardianul.
Initiatii trebuie sa invinga Gardianul pentru a face progrese in continuare pe calea lor spirituala. Aceasta este considerat un test, iar testul trebuie sa fie trecut, daca nu instructiunile Maestrului inceteaza...
Fiecare traditie Ezoterica dispune de metoda proprie de cum sa se ocupe cu Gardianul si cum sa-l depaseasca. Insa adevarul universal despre acest test, este ca voi sunteti Gardianul. Acel demon teribil este o aparitie astrala a celor mai mari temeri ale voastre.
Un monstru da, dar este cu nimic mai mult decât o iluzie. În fiecare traditie, solutia este ca initiatii sa elibereze temerile lor precum si demonii personali si atunci ei il vor depasi. Acesta va disparea pur si simplu.
Din acest motiv fiecare traditie spirituala, sau cale de initiere, a pus intotdeauna accent pe dezvoltarea claritatii, si calitatilor personale, cum ar fi smerenia, iertarea si iubirea.
Aceste calitati sunt singura modalitate prin care puteti strapunge iluziile lumii astrale. Ca si in traditiile vechi si in evolutia Ascensiunii de astazi, frecventele dimensiunilor inalte nu sunt accesibile initiatului pana ce acest test nu a fost trecut.
Într-o initiere, nu exista nici un esec. Daca testul nu este trecut, lectia este repetata pana cand initiatul o depaseste. Aceasta este cea mai buna metafora pe care v-o pot da pentru a descrie experientele pe care le aveti de parcurs in aceasta frecventa dimensionala.
Amintiti-va, Gardianul este doar o iluzie si polaritatea este doar o iluzie. Daca eliberati acele iluzii si convingeri, eliberarati aceste temeri, Gardianul dispare!
Lumea pe care o expermentati se va recrea in jurul noilor voastre perceptii ale realitatii. Asistenta din partea tuturor ostilor ceresti este disponibila pentru fiecare dintre voi, dar trebuie sa o cereti. Nu putem încalca liberul arbitru chiar daca e pentru a va ajuta.
Toata asistenta de care aveti nevoie este disponibila pentru fiecare dintre voi ca sa pasiti prin aceste schimbari in pace si bucurie. Aceasta informatie este prezentata pentru a va asigura ca totul este bine.
Rolul meu este de a transforma temerile voastre, de a va asigura de iubirea divina si de a va trezi la potentialul pe care-l aveti pentru a ajuta colectivul.
Fiecare dintre voi are doar o singura responsabilitate in aceasta viata, iar aceasta este responsabilitatea pentru VIATA VOASTRA. Legea divina este precum e Sus asa e si Jos; precum e in Interior – asa e si in Exterior.
Cand percepeti dificultati in lumea din exteriorul vostru, dusmani, sau oameni cu nasul pe sus uitati-va la viata voastra interioara pentru ca ei vor exista de asemenea si acolo.
Daca schimbati perceptia in viata voastra interioara veti gasi ca in mod miraculos viata voastra exterioara, experienta si perceptiile se schimba , aceasta este legea divina.
Puteti elimina polaritatea foarte simplu – lucrand cu viata voastra, si este tot ce trebuie sa faceti, fiecare dintre voi. Mergeti inainte si faceti din viata voastra o capodopera absoluta a bucuriei.
Va sunt date instrumentele, puterea, intreaga asistenta si indrumarea de care ati putea avea nevoie va este disponibila.
Fiecare dintre voi trebuie sa faceti asta de fapt, si asa cum faceti veti transforma lumea voastra precum si intreaga lume.
Nu aveti de ce va teme, decat de frica insasi - pentru ca frica ramane ultimul rau din lume. Lucrati cu teama, si eliminati-o din corpul mental si corpul emotional, iar acest lucru o va elimina din viata voastra.
Frica este singurul inamic care a ramas iar acel inamic este in fiecare dintre voi.
Într-adevar, mareti sunt cei care s-au intrupat in acest vremuri de schimbare. Initierea voastra este aproape completa. Tot ce va ramane este sa treceti fiecare testele Bucuriei.
Binecuvantarile mele la toti, pentru ca va iubim, va onoram, si va cautam numai pentru a va servi pe fiecare dintre voi.
Lord Metatron
Abonați-vă la:
Postări (Atom)