Sunt protejat mereu

Sunt protejat mereu

joi, 15 noiembrie 2012

VINDECARE ANCESTRALĂ PRIN TEATRU DINAMIC


Ultimele descoperiri arata ca 75% din problemele noastre la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual  sunt de fapt problemele nerezolvate ale străbunilor nostri. 
Ca indivizi, cu toții avem  o poveste de viață, dar să nu uităm că familiile noastre au și ele propriile lor povești. Aceste povești ne influențează fizic, mental, emoțional și spiritual.
Toate generatiile noastre anterioare joacă un rol important în ceea ce suntem astăzi. Profunzimile subconștientului păstrează povestea colectivă a istoriei familiei noastre.
Doar 25% din viața noastră reprezintă istorie. De aceea, este atât de important să acordăm atenţie vindecării/rezolvării problemelor noastre din punct de vedere ancestral. Cercetarile psyhogenealogice sugerează că pe masură ce devenim mai conștienți de istoria familiei, cu atât mai mult putem  elibera generațiile următoare și pe noi înșine.
Uneori oamenii repetă tipare negative de care par că nu se pot elibera. Numai după ce se uită  la istoria familiei  își dau seama că rădăcina acestor  tipare  poate veni  dintr-o altă generație.
Atunci când suntem prinși în aceste tipare energetice, uneori este foarte dificil să vedem sau să știm ce se întâmplă cu noi. Prin Teatru Dinamic putem aduce la suprafață tiparele ascunse, care oferă persoanei oportunitatea de a se vindeca atât pe sine cât și pe strămoșii săi. Această modalitate de lucru, de asemenea, aduce în oameni un sentiment profund de compasiune și înțelegere despre cum este să fi trăit viața unei alte persoane. Descoperim astfel că nu doar persoana care participa la procesul de vindecare beneficiază de acest tip de vindecare, dar și restul familiei în cadrul căreia apare un sistem mai profund de armonie.
Mai mult decat atat, vindecarea ancestrală nu se limitează doar la cadrul familial. Ea oferă participanților posibilitatea de a vindeca și rănile din istoria țării și culturii lor pentru a clarifica problemele neterminate ale  generațiile anterioare.
Atunci când onorăm și ascultăm acele voci îndepartate din trecut, creăm rădacini mai puternice, și fundații mai solide și experimentăm bucuria vieții prezente împreună cu entuziasmul și potențialul de a crea un viitor mai fericit și mai împlinit pentru noi înșine și descendenții noștri.

O dată ce facem loc în viața noastră pentru iubirea și întelepciunea strămoșilor nostri, atunci este aproape imposibil să ne mai simțim singuri vreodată. Iată cum ajuta concret procesul de vindecare ancestrală:
  • înțelegi, eliberezi și vindeci tristețile și suferințele profunde care te-au afectat până acum
  • eliberezi  blocajele și limitările care au împiedicat abundența să se manifeste în viața ta
  • vindeci boli și probleme de sănătate care te afectează pe tine și  familia ta
  • găsești în tine forța interioră de a trăi o viață împlinită și de a manifesta 100% din potențialul tău
  • înveți să te conectezi la sursa de înțelepciune ancestrală a străbunilor tăi
Teatrul Dinamic a fost creat de Mark Wentworth și Filipe DeMoura în 2003. Amandoi împărtășesc dorința și pasiunea pentru a face o diferență în lume. Convingerea lor este că Teatrul Dinamic poate fi o modalitate de a realiza această misiune.
Teatrul Dinamic este o "metodă de acțiune", care foloseste drama spontană pentru a ajuta oamenii să înțeleagă problemele de bază care apar în viața lor. Ceea ce face ca Teatrul Dinamic să fie unic ca  metodă de acțiune este că, atunci când joci o poveste niciunul dintre actorii aleși nu știu cine sau ce reprezintă. 

Jocul "incognito" îi permite actorului  să se conecteze  și să devină aproape ca un canal pentru ceea ce Carl Jung ar numi inconștient colectiv. În Teatru Dinamic vom permite pentru invizibil și imposibil       să devină atât vizibil cât și foarte posibil.
Primul curs de Vindecare Ancestrală prin Teatru Dinamic, din România, se va organiza la Iaşi in perioada 16-18 noiembrie 2012.
Mai multe informaţii cu privire la această tehnică de vindecare precum şi agenda cursului, găsiţi aici: www.stepsintothelight.ro
Porneşte în călătoria ta de vindecare!

TOP 10 Previziuni incitante pentru anul 2013

Revista The Futurist a creat un top 10 al predictiilor atat pentru anul urmator, cat si pentru urmatorul deceniu. Dupa cum puteti vedea mai jos, lista de anul acesta cuprinde un amestec de elemente, previziuni din mai multe domenii legate de afaceri, economie, demografie, energie, mediu si medicina.
10. Un dispozitiv asemanator cu etilotestul va ajuta la detectarea, din timp, a infectiilor si chiar a atacurilor chimice.
Dispozitivul celor de la Universitatea Stony Brook va folosi senzori inveliti in nanofire pentru a detecta compusii chimici care ar putea indica prezenta unei boli sau infectii.
9. Vom valorifica vibratiile sonore din mediu pentru a ne putea alimenta gadget-urile.
Oamenii de stiinta lucreaza la proiecte prin care urmaresc sa utilizeze microundele de energie din mediu si vibratiile produse de vehicule pentru a genera energie electrica.
8. In urmatorii 10 ani, robotii vor deveni ingrijitori sensibili.
Ridicarea si transferarea pacientilor este mai usor de realizat cu ajutorul robotilor. Pentru moment, tot ceea ce le lipseste acestora este o atingere blanda, pe care oamenii de stiinta urmeaza sa le-o confere.
7. Avand in vedere ca transparenta va aparea odata cu dezvoltarea realitatii augmentate, pentru companii va fi foarte important sa isi mentina reputatia.
Informatiile privind calitatea produselor unei companii vor fi introduse in sistemele de date geografice. Prin urmare, in viitor, s-ar putea sa ne alegem restaurantul in functie de informatiile oferite de aplicatiile telefonice dotate cu realitate augmentata.
6. „Cloud” nu va mai fi doar un loc de stocat date, ci va deveni mult mai inteligent.
Inteligenta Cloud va evolua si va deveni activa in viata de zi cu zi, fiind implicat in analiza si consultanta contextuala. De exemplu, agentii virtuali ar putea proiecta meniul saptamanal al familiei in functie de sanatatea fiecarui membru, de preferinte sau dieta.
5. Urmatoare era spatiala va incepe dupa 2020 si va fi condusa de concurenta si de spiritul de aventura capitalist.
Antreprenori precum Paul Allen, Elon Musk, Richard Branson si Jeff Bezos planuiesc ca in viitorul apropiat sa poata asigura transporturi transcontinentale in doar cateva ore, prin intermediul navelor spatiale comerciale.
4. Economia nu va mai asigura locuri de munca, dar vom avea ce lucra.
Multe meserii disparute de curand nu vor mai aparea. Cu toate acestea, lucratorii viitorului se vor concentra pe dezvoltarea unor aptitudini care sa ii ajute sa lucreze productiv si in mod continuu, indiferent daca au sau nu locuri de munca.
3. Vom putea avea un sistem aquaponic (sistem biologic integrat care face legatura intre acvacultura – cresterea pestilor – si hidroponica – cresterea legumelor in apa ) chiar la noi in bucatarie.
Viitorii „fermieri” ar putea avea, de fapt, gospodarii de reciclare a deseurilor in propriile acvarii. Inginerii de la SUNY urmeaza sa foloseasca resturi alimentare pentru a hrani pestii dintr-un acvariu, urmand ca deseurile provenite de la pesti sa fie utilizate in cultivarea legumelor.
2. Automobilele viitorului nu vor mai fi doar consumatoare de energie, ci o vor si produce.
Oamenii de stiinta planuiesc sa utilizeze celulele de combustibil ale masinilor electrice parcate pentru a converti biogaz sau hidrogen in mai multa energie electrica. Mai mult, proprietarii vor fi platiti pentru energia pe care o produc masinile lor.
1. In curand, neurologii ar putea sa prezica ceea ce doreste un individ sa faca, inainte ca subiectul sa apuce sa realizeze miscarea propriu-zisa.
Atunci cand individul intentioneaza sa intreprinda o miscare, in anumite zone din creier se produce un flux sangvin sporit, lucru care ar putea indica despre ce miscare este vorba. Descoperirea va ajuta la imbunatatirea dispozitivelor protetice care sa raspunda la semnalele din creier, asa cum fac membrele.